COMUNICAT AL COMISIEI NAȚIONALE „LIMES”
COMUNICAT AL COMISIEI NAȚIONALE „LIMES” PENTRU
„FRONTIERELE IMPERIULUI ROMAN - DACIA” (FRE-DACIA)
privind proiectul de punere în valoare a Castrului Roman Arutela,
componentă a bunului cultural serial UNESCO
„Frontierele Imperiului Roman - Dacia”
Finalizarea lucrărilor de punere în valoare a Castrului Roman Arutela (Călimănești, județul Vâlcea) a declanșat în mediul online o amplă dezbatere publică pe tema intervențiilor asupra siturilor arheologice, dezbatere pe care Comisia Națională „Limes” pentru FRE - Dacia o privește cu seriozitate și responsabilitate. Intervenția de la Arutela a modificat semnificativ imaginea cu care publicul era familiarizat, atât prin noua volumetrie a porții, cât și prin tencuirea suprafețelor. Această schimbare de expresie vizuală a generat, pentru o parte importantă a publicului, o percepție diferită asupra monumentului, care nu mai este asociat spontan cu imaginea unui „vestigiu arheologic”. Volumul reacțiilor și diversitatea celor care au exprimat predominant o părere critică asupra intervenției, de la profesioniști în domeniul patrimoniului, la oameni din comunitatea locală, pasionați de istorie sau doar vizitatori, conduc la necesitatea clarificării, științifice și tehnice, a mai multor aspecte.
Comisia Națională „Limes” pentru FRE - Dacia este organismul de specialitate al Ministerului Culturii, cu atribuții legale în sprijinirea deciziilor privind avizarea intervențiilor asupra monumentelor istorice din zona limes-ului roman al fostei provincii Dacia, din prisma prezervării Valorii Universale Excepționale a bunului cultural serial.
I. Castrul Roman Arutela de ieri și azi
În primul rând, este necesară stabilirea faptului că structura asupra căreia s-a intervenit, vizibilă suprateran, este o reconstrucție modernă realizată cu scop didactic în perioada 1980–1983, prin analogii, pe baza cunoștințelor disponibile la acea vreme. În ultimii 45 de ani, însă, cunoașterea subiectului a avansat considerabil, cercetarea infirmând mai multe aspecte esențiale care au stat la baza formulării imaginii cunoscute și apreciate azi deopotrivă de profesioniștii din domeniul protecției patrimoniului și publicul larg.
Vestigiile romane originale, datând din vremea împăratului Hadrian, structuri de zidărie, fundații și drumuri pavate, se găsesc preponderent în zona subterană a monumentului istoric, fiind inaccesibile privirii și constituind fundația reconstrucției realizate în perioada 1980–1983 care acoperă 484,80 m², reprezentând 10% din suprafața totală protejată a sitului (4.848 m²). Conform Raportului de specialitate privind prelevarea și analiza probelor de piatră, mortar și atac biologic, prezența substanței constructive romane originale a fost confirmată în structura actuală a monumentului istoric prin analize petrografice, mineralogice și biologice efectuate pe probe prelevate din trei sectoare (zidul nordic, porta praetoria și zidul exterior al incintei), raportul indicând însă și faptul că reconstrucția realizată cu materiale incompatibile cu zidăria istorică a favorizat de-a lungul timpului degradarea materialelor de construcții originale.
Având în vedere cele prezentate anterior, desfacerea integrală a reconstrucției (de-restaurare), deși teoretic posibilă, devenea inoportună deoarece o astfel de intervenție fără o punere în valoare ulterioară ar fi diminuat considerabil lizibilitatea monumentului și posibilitatea interpretării sale pentru public, generând un impact vizual negativ mult mai mare. De asemenea, dat fiind că substanța romană poate fi identificată cu certitudine doar la nivelul fundațiilor, iar prezența mortarului de ciment în rosturi face imposibilă stabilirea exactă a proporției păstrate din elevația romană, desfacerea ar fi implicat un risc major de distrugere a substanței istorice.
În acest context, proiectul de punere în valoare a Castrului Roman Arutela a propus soluții tehnice de conservare a structurilor originale identificate și, în baza celor mai noi cercetări asupra structurilor militare romane, remodelarea volumetriei porții și a unei porțiuni de zid, cu același scop didactic al reconstrucției inițiale. Intervenția minimală de revizuire a imaginii castrului roman a inclus:
Supraînălțarea porții și a unei porțiuni de zid prin structuri ușoare, demontabile și marcarea celor două etape ale reconstrucției prin tencuieli cu rugozitate diferită realizate din mortare de var.
Curățarea pietrei originale, îndepărtarea materialelor incompatibile din zonele cu zidărie originală și înlocuirea acestora cu mortare de var.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că o astfel de intervenție, de corectare și reconfigurare a unei reconstrucții anterioare, nu ar mai fi fost posibilă în altă parte în România: celelalte două reconstrucții volumetrice realizate în anii ’80, la Jidova (Câmpulung Muscel) și la Porolissum (Zalău), au făcut deja obiectul unor intervenții recente, cu alte abordări. Arutela rămâne astfel singurul loc din țară care permite o prezentare volumetrică, la scară reală, a unui segment de fortificație, corectă în datele sale generale, conform celor mai recente cercetări. Câștigul este major pentru experiența directă a arhitecturii, deopotrivă prin datele spațiale, scară, proporții, volum, compoziție și prin materialitatea fragmentară a vestigiilor, cele două tipuri de experiență fiind juxtapuse și întrepătrunse în același sit. Unicitatea acestui caz a făcut abordarea propusă nu doar posibilă, ci și de dorit.
II. Detalii tehnice privind propunerea de remodelare a porții
La nivel internațional s-au păstrat foarte puține structuri suficient de complete pentru ca elevația lor originală să poată fi cunoscută fără recurs la interpretare. În acest context, așa cum a fost menționat anterior, intervenția realizată revizuiește, pe baza cercetărilor acumulate în ultimele decenii, cu precădere a studiilor comparative privind porțile castrelor romane din Dacia, Germania, Africa și Britannia, ipotezele provizorii recunoscute explicit ca atare inclusiv în Repertoriul Arheologic Național utilizate pentru reconstituirea din anii 1980.
Volumetria porții reconstruite la Arutela nu se întemeiază pe o presupunere generică, ci pe date structurale măsurabile, analogii documentate și studii de specialitate publicate în ultimii 15 ani. Urmează, pe rând, principalele categorii de argumente.
a) Dovezi epigrafico-arhitecturale din castrele comparabile
Cea mai directă sursă de informație pentru înălțimea turnurilor de poartă ale castrelor romane din secolul al III-lea este inscripția centurionului M. Porcius Iasucthan, descoperită în termele castrului Gholaia/Bu Njem (Libia, 222 d.Hr.). Aceasta menționează explicit „excelsae turres quater divisae”, „turnuri înalte împărțite în patru niveluri”, și descrie atât refacerea unei porți prăbușite („portam vetustate conlabsam lapidi quadrato arco curvato restituit”), cât și calitatea constructivă a lucrării: „gemma ut auro cluditur sic castram porta decorat”, „așa cum o piatră prețioasă este înconjurată de aur, tot astfel poarta împodobește castrul”. Această formulare, veche de aproximativ 1.800 de ani, arată că turnurile porților romane puteau avea o funcție simbolică și reprezentativă, nu exclusiv defensivă: ele trebuiau să impresioneze, să comunice puterea romană și să marcheze vizual prezența imperiului pe limes. Caracterul monumental al turnurilor nu reprezintă, prin urmare, o exagerare modernă, ci o caracteristică atestată documentar în cazul porții de la Bu Njem.
Castrele Gholaia/Bu Njem și Gheriat el-Garbia, ambele situate pe limes Tripolitanus din Libia și ridicate de vexilații ale legiunii III Augusta, sunt, potrivit cercetărilor recente, printre cele mai bine conservate exemple de arhitectură militară romană în piatră din acea perioadă. Turnurile porții praetoria de la Gheriat el-Garbia, documentate prin scanare laser terestră (TLS) și cercetare stratigrafică în campaniile din 2009–2010 ale Universității Ludwig-Maximilians din München, au putut fi reconstituite teoretic la o înălțime totală de aproximativ 12,5 m, cu trei niveluri. Un argument suplimentar de precizie îl oferă grinzile de lemn ale primului etaj din turnul de sud al porții praetoria de la Bu Njem, păstrate la înălțimea de 3,50 m, ceea ce fixează înălțimea parterului la o valoare măsurată direct, nu doar inferată. Pornind de la această valoare și de la înălțimi comparabile ale nivelurilor superioare, poate fi estimată o înălțime totală de circa 8,5–12,5 m, în funcție de schema adoptată. Aceste date, provenite de la fortificații de dimensiuni comparabile cu Arutela și ridicate tot pentru vexilații, confirmă posibilitatea unor porți cu turnuri impozante, articulate pe mai multe niveluri.
La Bu Njem, în climatul arid african, turnurile sunt atestate cu creneluri deschise. La porta praetoria a aceluiași castru, excavațiile au scos la lumină fragmente de tegulae și imbrices concentrate în stratul de prăbușire al intrării, ceea ce atestă că turnurile și culoarul dintre ele erau acoperite. Prezența țiglelor în stratul de prăbușire al intrării constituie un indiciu stratigrafic direct, independent de analogiile stilistice.
La datele epigrafice se adaugă modelele arhitecturale din teracotă descoperite în situri de pe limes. Cel mai cunoscut exemplu este cel de la Intercisa/Dunaújváros (Pannonia), căruia i se adaugă piese din spațiul renan și danubian. Aceste artefacte antice înfățișează turnuri de poartă articulate pe mai multe niveluri și oferă analogii iconografice relevante pentru modul în care contemporanii percepeau arhitectura porților militare.
b) Analogii din castrele provinciilor nord-vestice
Un colocviu dedicat problemei înălțimii și aspectului arhitectural al porților castrelor romane, „excelsae turres quater divisae”, desfășurat la München la 5 iulie 2010, a reunit specialiști din Germania, Marea Britanie și Italia pentru documentarea și compararea datelor disponibile; studiile au fost publicate în 2013. Printre siturile discutate s-au numărat:
Pförring/Celeusum (Germania): volumetria porții principalis dextra a acestui castru din Bavaria a fost redată în 2013 printr-o structură din oțel la scara 1:1, amplasată deasupra fundațiilor originale, un tip de intervenție reversibilă și transparentă utilizat și în situri UNESCO. Lățimea pasajului de la Pförring este identică cu cea a porții praetoria din castrul legionar de la Regensburg, ceea ce a permis utilizarea modulelor arhitecturale ale acesteia ca bază de calcul pentru refacerea volumetriei. Propunerea unor turnuri de poartă cu trei niveluri rezultă din analiza coroborată a urmelor de fundație, a analogiilor din Britannia și a capitelelor de creneluri (Zinnendeckel).
Birdoswald, South Shields, Housesteads (Zidul lui Hadrian, Britannia): porțile acestor castre auxiliare prezintă urme structurale de elevație, bolți, montanți și praguri, care confirmă schema cu pilon central, două pasaje și niveluri suprapuse. Cercetările sistematice privind înălțimea porților castrelor romane arată că soluțiile cu turnuri articulate pe trei sau, în anumite cazuri, patru niveluri erau întâlnite în mai multe provincii ale Imperiului.
Evoluția cunoașterii: numeroase reconstituiri fizice ale porților de castre realizate în a doua jumătate a secolului al XX-lea au propus turnuri cu două niveluri, reflectând stadiul cercetării și opțiunile interpretative ale epocii. Reconstituirile din anii 1980 de la Arutela, Câmpulung-Jidova și Porolissum, asemenea altor intervenții realizate în aceeași perioadă în Germania și Britannia, se înscriau în acest context. Cercetările ulterioare, sintetizate la colocviul de la München din 2010 și valorificate în vizualizarea din oțel de la Pförring (2013), în reconstituirile virtuale de la Passau/Boiodurum, în studiul vestigiilor din Africa de Nord și în analiza unor reprezentări antice ale porților, au consolidat ipoteza unor turnuri cu trei sau chiar patru niveluri în anumite cazuri. Proiectul de la Arutela nu neagă valoarea reconstituirii din anii 1980, ci reflectă evoluția cercetării în cei aproximativ 45 de ani care au urmat.
c) Argumente structurale de la Arutela
Revenim asupra faptului că fundațiile castrului sunt singurele elemente originale păstrate in situ, acestea fiind intacte și măsurabile. Astfel, analiza structurală din proiect, care a corelat lățimea fundației cu înălțimea zidurilor, indică faptul că, având în vedere că fundația zidului de incintă al Castrului Arutela măsoară aproximativ 1,6 m în lățime, înălțimea zidurilor era de circa 4 m. Totodată, turnurile de poartă nu puteau avea aceeași înălțime cu coronamentul zidului de incintă adiacent, deoarece și-ar fi pierdut o parte importantă din funcția defensivă și reprezentativă, decizia de înălțare a acestora fiind astfel o soluție interpretativă întemeiată pe datele structurale conservate în sol.
În completare, trebuie să menționăm că, în epoca romană, construcțiile din piatră, cu atât mai mult cele cu funcții militare sau reprezentative, erau, cu puține excepții, tencuite și văruite sau vopsite. Zidăria de piatră aparentă, pe care publicul o asociază frecvent cu arhitectura romană, este, în realitate, consecința pierderii tencuielilor în cei aproape 2.000 de ani scurși de la construire. Astfel, utilizarea tencuielii nu reprezintă o soluție lipsită de fundament istoric, ci o ipoteză plauzibilă.
III. Cadrul internațional de referință, prezervarea Valorii Universale Excepționale și cadrul legal național
Intervențiile de prezentare volumetrică în situri militare romane sunt practicate la nivel european, iar proiectarea lor implică raportare la mai multe documente internaționale: Carta de la Veneția (1964), Carta ICOMOS pentru protecția și gestionarea patrimoniului arheologic (Lausanne, 1990), Carta ICOMOS privind principiile pentru analiza, conservarea și restaurarea structurală a patrimoniului arhitectural (Zimbabwe 2003) și Carta ICOMOS pentru interpretarea și prezentarea siturilor de patrimoniu cultural (Québec, 2008). Aceste documente formulează o serie de principii
Carta de la Veneția subliniază minima intervenție, compatibilitatea, respectiv respectarea materialului original, diferențierea, respectiv recognoscibilitatea completărilor și, nu în ultimul rând, protejarea raportului dintre monument și cadrul său;
Carta ICOMOS de la Lausanne recunoaște funcția experimentală și interpretativă a reconstrucțiilor, cu condiția realizării lor cu maximă prudență, pe baza tuturor surselor disponibile, prin protejarea vestigiilor și marcarea clară a caracterului contemporan;
Carta ICOMOS de la Zimbabwe reia o parte din principiile Cartei de la Veneția, întărind principii precum minima intervenție și compatibilitatea introducând principiul reversibilității, respectiv păstrarea posibilității parcurgerii în sens invers a fazelor procesului de conservare/restaurare, până la un stadiu sau o stare anterioară, cu scopul de a remedia abordări eronate sau pentru a permite aplicarea unor alte abordări ale intervenției;
Carta ICOMOS de la Québec subliniază necesitatea fundamentării sistematice și documentate a reconstituirilor vizuale și a integrării discrete a infrastructurii de interpretare.
Proiectul de punere în valoare a Castrului Roman Arutela respectă toate aceste principii, implicând o intervenție de remodelare volumetrică a unei porțiuni reduse a reconstrucției realizate în perioada 1980–1983, reversibilă, cu caracter contemporan clar marcat și fundamentată pe cele mai noi cercetări disponibile, facilitând astfel o mai bună înțelegere a arhitecturii militare romane. Totodată, realizarea intervenției a asigurat documentarea, protejarea și conservarea substanței constructive romane pentru generațiile următoare, iar cercetarea arheologică prealabilă și analizele asupra materialelor au generat o documentație de referință pentru studiul fortificațiilor romane din Dacia.
De asemenea, deși implementarea proiectului a adus o schimbare radicală a imaginii pentru cei care au cunoscut castrul în forma reconstruită în anii ’80 - imagine dominată de piatra aparentă, cu zidăria vizibilă, cu materialitatea și patina unei construcții care se integra vizual în ceea ce este în mod uzual și spontan identificat drept „vestigiu arheologic”- acesta nu a adus atingere Valorii Universale Excepționale recunoscute la nivel internațional, cum este aceasta exprimată pentru bunul cultural înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Așa cum a fost arătat anterior, atât integritatea, calitatea elementelor originale păstrate in situ de a fi conservate în măsură semnificativă și de a nu fi amenințate de riscuri, cât și autenticitatea, calitatea elementelor originale de a fi păstrate în formă autentică din punct de vedere al poziției și contextului, formei și conceptului, materialelor și substanței, precum și a tehnicilor constructive, au fost sporite și nu afectate prin intervenția realizată. În acest context, subliniem faptul că în cadrul documentației de nominalizare, în conformitate cu recomandarea ICOMOS privind nominalizarea Limes-ului din Germania Superioară și Raetia (Ref. 430ter), reconstrucțiile realizate după 1965 și dezvoltările ulterioare situate deasupra ruinelor arheologice romane nu constituie parte a bunului cultural nominalizat, fiind tratate ca zone de protecție verticale (http://whc.unesco.org/uploads/nominations/430ter.pdf, p. 455, Recomandarea 3, adoptată prin Decizia 29 COM 8B.46 a Comitetului Patrimoniului Mondial). De altfel, conceptul proiectului de punere în valoare a Castrului Roman Arutela a fost prezentat în cadrul misiunii tehnice de evaluare a ICOMOS iar referințe privind refacerea vechii reconstrucții, în vederea corectării acesteia și a îmbunătățirii aspectului său au fost incluse în răspunsul formulat pentru prima solicitare de informații adiționale a ICOMOS (https://whc.unesco.org/document/204934).
În completare, menționăm că proiectul de punere în valoare a Castrului Roman Arutela a respectat toate procedurile naționale legale, fiind rezultatul activității unei echipe multidisciplinare de specialiști atestați de Ministerul Culturii și trecând prin toate procedurile necesare, obținând următoarele avize:
Aviz favorabil al Secțiunii Tehnice de Arhitectură și Inginerie a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, ședința din 18.06.2025;
Aviz favorabil al Comisiei Naționale de Arheologie, ședința din 20–23.06.2025;
Avizul Ministerului Culturii nr. 170/M/2025, emis la faza DTAC.
La baza avizelor a stat inclusiv punctul de vedere al Comisiei Naționale „Limes”, formulat în ședința din 16.06.2025 și comunicat prin adresa nr. 342/20.06.2025;
IV. Pavilionul expozițional, arhitectura contemporană în dialog cu situl
Proiectul PNRR de la Arutela cuprinde, pe lângă intervențiile asupra structurii castrului, un pavilion expozițional nou prin intermediul căruia publicul va avea acces inclusiv la informații privind proiectul de punere în valoare a castrului, rezultatele cercetărilor arheologice și analizele comparative care au stat la baza realizării și implementării conceptului.
Situl prezintă constrângeri peisagistice severe: linii de înaltă tensiune care traversează zona din imediata vecinătate a castrului și clădiri hoteliere cu fațade modern vopsite la Căciulata, vizibile din interiorul sitului. În absența oricărei intervenții de ecranare, aceste elemente ar domina fundalul vizual al monumentului roman.
Pavilionul adoptă o soluție de arhitectură contemporană, cu material reflexiv orientat spre castru. Funcția acestuia este precisă: reflectă patrimoniul roman în fațadă și maschează, împreună cu o barieră de vegetație care nu a ajuns încă la maturitate, din unghiul vizitatorului aflat în sit, atât infrastructura energetică, cât și fondul construit modern din jur. Clădirea nu concurează cu monumentul, ci îl oglindește, restituind vizual ruinele și diminuând percepția interferențelor contemporane din câmpul vizual al publicului. Suprafețele reflectorizante au, astfel, o funcție peisagistică explicită, nu doar ornamentală: aceea de ecranare și de dialog vizual cu patrimoniul.
Clădirea este de dimensiuni reduse, are un caracter neinvaziv și este concepută pentru a se integra în peisaj, fără a concura volumetric cu incinta romană, fiind astfel o soluție recognoscibilă care respectă cadrul monumentului și evită imitațiile arhitecturii istorice.
V. Concluzii
Intervenția de la Castrul Roman Arutela actualizează o reconstrucție cu rol didactic din 1980–1983 pe baza cercetărilor arheologice și structurale recente, printr-o remodelare minimală, reversibilă și compatibilă, care conservă vestigiile romane originale (aflate preponderent subteran) și îmbunătățește lizibilitatea monumentului pentru public. Practic, avem o paralelă identică în timp pe structura supraterană între reconstrucția cu rol didactic din anii ’80, bazată pe informațiile științifice existente în epocă care au modelat mentalul colectiv de atunci referitor la cum ar trebui să arate un castru și reconstrucția cu rol didactic și protecție suplimentară a materialului arheologic original (existent doar în subteran) din 2026 care ține cont de noile informații științifice obținute în ultimii 40 de ani și și-a asumat îndrăzneala, bazată pe cercetare, de a remodela din nou mentalul public.
Noua volumetrie a porții și a unei porțiuni de zid se întemeiază pe date măsurabile (fundații de 1,6 m → ziduri de cca. 4 m), analogii documentate (Bu Njem, Gheriat el-Garbia, Pförring, Zidul lui Hadrian) și studii de specialitate care susțin turnuri cu 3–4 niveluri, cu funcție defensivă și reprezentativă.
Intervenția respectă principiile Cartei de la Veneția (1964) și ale cartelor ICOMOS (Lausanne 1990, Zimbabwe 2003, Québec 2008), a obținut toate avizele naționale și nu afectează Valoarea Universală Excepțională a sitului UNESCO, deoarece reconstrucțiile post-1965 sunt tratate ca zone de protecție verticale, nu ca parte a bunului cultural înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Pavilionul expozițional contemporan reflectă patrimoniul roman și ecranează interferențele vizuale moderne, integrându-se discret în peisaj fără a concura volumetric monumentul istoric.
Comisia Națională „Limes” pentru FRE - Dacia este disponibilă pentru dialog profesional cu toți specialiștii interesați de problematica patrimoniului militar roman din România.
Comisia Națională „Limes”
segment „Frontierele Imperiului Roman - Dacia”