În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Culturii nr. 2254/13.04.2016, art. 4, una dintre activitățile Comisiei Naționale „Limes” este aceea de monitorizare a siturilor care compun Frontiera Imperiului Roman, vestigii antice păstrate pe teritoriul actual al României. În contextul necesității realizării propunerilor și a notei de fundamentare pentru înscrierea acestora în lista tentativă națională, iar mai apoi pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, este obligatorie stabilirea autenticității și integrității monumentelor, conform criteriilor stabilite de forul internațional amintit. Prin urmare, se va putea demonstra cu argumente științifice valoarea universală deosebită a tronsonului graniței romane, păstrat de pe teritoriul actual al României. Criteriile de referință pentru determinarea acestor valori au fost stabilite prin Ghidurile Operaționale UNESCO (accesibile on-line la http://whc.unesco.org/en/guidelines).
Cu prilejul celei mai recente reuniuni de lucru, în data de 20 septembrie 2016, membrii Comisiei Naționale „Limes” au efectuat o vizită în teren pentru monitorizarea situației castrelor romane de-a lungul limes-ului provinciei Dacia Porolissensis: Moigrad (Porolissum), Buciumi (ambele situate în jud. Sălaj), Bologa și Gilău (ambele localizate în jud. Cluj). Astfel, s-a constatat că în cadrul primelor două situri au fost efectuate în ultima perioadă o serie de intervenții în vederea conservării și valorificării acestora, care însă sunt de natură să aducă atingere autenticității și integrității acestor monumente antice. Restaurările au fost realizate în cadrul proiectului "Circuitul castrelor în județul Sălaj".

În aceste condiții, reiterăm faptul că intervențiile în cuprinsul unor asemenea situri trebuie să respecte standardele internaționale privind conservarea, restaurarea, protejarea și autenticitatea monumentelor la care a aderat și România: Carta de la Veneția (1964), Carta de la Lausanne (1990), Convenția Europeană de la Malta (Convenția Valletta) (1992) și Carta de la Riga (2000). Aceste standarde fac referire la și definesc: conservarea, restaurarea, reconstruirea și reconstituirea monumentelor istorice, scopul primordial fiind păstrarea cât mai intactă a monumentului original, prin intervenții minimale. Astfel, atunci când se efectuează restaurări, este indicat să se respecte principiul reversibilității acestor lucrări, iar materialele folosite la reconstrucții să afecteze cât mai puțin monumentul, chiar și atunci când materialele moderne utilizate sunt ulterior înlăturate. Trebuie evitată afectarea structurilor originale antice, fiind esențială păstrarea caracteristicilor autentice ale monumentelor. Într-o atare perspectivă, orice acțiune care se realizează direct asupra monument este în detrimentul autenticității și integrității patrimoniului reprezentat de acesta.
Situația constatată în teren, cu ocazia vizitei amintite, este îngrijorătoare. Conservările minimale din castrul roman de la Gilău au fost realizate în anii 1980, mai apoi în 1997, fiind adăugat pe zidurile originale antice un strat de ciment și piatră de carieră acolo unde a fost necesar, în neconcordanță cu normele actuale, fără să fie realizată o documentație detaliată și fără să fie marcat nivelul de la care a fost realizată conservarea. Cu toate acestea, monumentul original nu a fost afectat, fiind posibilă în viitor revenirea la starea sa inițială, pentru noi demersuri de conservare și punere în valoare a castrului.
În ceea ce privește castrul de la Bologa, cercetările arheologice sunt în curs de desfășurare. Starea monumentului este pe alocuri foarte bună, de aceea trebuie propuse în viitor soluții optime de conservare și punere în valoare a acestuia.
De asemenea, în vecinătatea castrului de la Porolissum sunt în curs de desfășurare cercetări arheologice complexe, care au condus deja la identificarea unor structuri bine păstrate care fac parte din zona centrală a orașului roman, cu un potențial semnificativ pentru viitoarele propuneri de punere în valoare, fiind situate între amfiteatru și castrul roman. Dar înaintea oricăror inițiative și proiecte de restaurare se impune cercetarea arheologică exhaustivă a întregului ansamblu arhitectural urban roman identificat (basilică-for-capitoliu), urmată de un studiu de fezabilitate.

Pe de altă parte, considerăm că intervențiile de restaurare și conservare survenite recent în cazul castrelor de la Porolissum și Buciumi se situează în afara standardelor naționale și internaționale amintite mai sus. Aceste intervenții au determinat alterarea definitivă a vestigiilor antice având statut de monument istoric de categoria A (de importanță națională), în special prin înlăturarea structurilor antice, uneori în totalitate, fără respectarea normelor minimale de restaurare a unui monument istoric, recurgându-se la soluții de reconstrucție neadecvate, lipsite de temei științific, care contravin normelor internaționale în vigoare la care România a aderat. S-a putut observa că restaurarea nu respectă tehnica de construcție originală a zidăriei, așa cum a fost ea reliefată de cercetarea arheologică. La fel de ignorate au rămas și perspectivele integrării cu peisajul cultural căruia cele două castre îi aparțin organic, în cadrul aceluiași sistem unitar de fortificare al provinciei Daciei Porolissensis.

În cazul sitului Porolissum, zidul de incintă al castrului roman Pomet așa cum se prezintă astăzi este o reconstrucție lipsită de orice argumentație științifică, bastioanele sunt reconstituite eronat, iar proporțiile curtinei ridicate pe latura porții praetoria, cu drum de strajă și crenelaj aferent sunt supradimensionate și fără suport arhitectural. Deosebit de grav este faptul că drumurile și rigolele din castru au fost decopertate fără a se ține seama de stratigrafia sitului, utilizându-se pentru reconstrucția lor piatră de carieră neadecvată, fără să fie marcate distinct și vizibil porțiunile autentice față de cele moderne.
Amfiteatrul este reconstituit imprecis, astfel că se ajunge ca în forma actuală să sugereze un alt tip de edificiu decât cel original, anume cel construit pe rambleuri naturale. Nici în acest caz nu s-a marcat în mod clar delimitarea dintre porțiunile de zidărie autentice și cele reconstruite recent. Se adaugă faptul că instalațiile de iluminat, realizate în general pe stâlpi, agresează ambientul general și peisajul sitului antic, în condițiile în care putea fi utilizat un sistem de iluminat „ascuns”. În esență, prin restaurările recente situl se îndepărtează de avantajele sale reale pentru un rol exemplificativ și educativ binemeritat, bazat pe elemente autentice și date științifice pertinente.
Astfel de intervenții nu respectă specificul monumentului, nefiind în avantajul acestuia, ci dimpotrivă contribuie la desfigurarea lui, favorizând impunerea pe piața culturală a unor falsuri evidente. Pe cale de consecință, lipsa posibilității autentice de „lectură” a monumentului nu avantajează deloc posibilitatea de informare corectă și educare adecvată a publicului. Nu în ultimul rând, panourile explicative existente în cadrul sitului conțin informații eronate și insuficiente, fără să fie specificată întotdeauna sursa bibliografică corectă. De asemenea, nu s-a ținut cont de necesitatea de a face legătura cu celelalte monumente romane relevante, demers absolut necesar pentru integrarea adecvată a diverselor vestigii antice în ansamblul sitului în general.
Recomandăm Direcției Județene de Cultură Sălaj să declanșeze procedurile legale pentru transformarea zonei sitului Porolissum, recent delimitate prin gardul de protecție, în rezervație arheologică.
Proiectul de restaurare și amenajare a castrul de la Buciumi a avut ca rezultat dispariția majorității elementelor autentice. Cea mai mare parte a zidurilor au fost înlocuite brutal cu o zidărie supradimensionată, caracterizată de cu totul alte caracteristici decât cele autentice. Ne aflăm în fapt în fața altui monument obținut printr-o reconstrucție totală, eminamente lipsită de expresie și autenticitate, care a înlocuit în integralitate vestigiile antice descoperite prin cercetare arheologică. Mai mult decât atât, în cazul acestui castru, accesul se realizează pe o scară monumentală, realizată în aceeași tehnică de construcție cu cea utilizată pentru noile ziduri ale castrului. Modalitatea de realizare a coamei zidăriei este nepotrivită, frizând pe alocuri ridicolul unor parcuri de distracție sau, altfel spus, cu aspect de butaforie.
Având în vedere rolul său, dar și cel mai important deziderat al activității sale – anume înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a vestigiilor Frontierei Imperiului Roman situate pe teritoriul actual al României, Comisia Națională „Limes”semnalează pericolul reprezentat de asemenea intervenții inadecvate, care trec cu vederea obligativitatea de păstrare a autenticității și integrității vestigiilor patrimoniului cultural, afectându-le caracteristicile per ansamblu și relația cu peisajul cultural din care fac parte.
Dacă înțelegem profund rolul educațional și importanța turistică a zonelor amintite, conservarea patrimoniului imobil trebuie să primeze, astfel încât tehnicile de reconstituire și reconstrucție identificate și puse apoi în practică să afecteze pe cât mai puțin posibil monumentele antice păstrate, pentru o reală punere în valoare a acestora. Cel mai mare pericol care decurge din abordările recente, prezentate aici, este acela de a afecta sau chiar anula șansa de accedere a acestor monumente antice la recunoașterea internațională a valorii și semnificației lor prin înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
În aceste condiții, Comisia Națională „Limes” a luat decizia continuării și aprofundării procesului de monitorizare a siturilor din cadrul Frontierelor romane din România, subliniind încă o dată necesitatea respectării cu strictețe a reglementărilor și standardelor de bună practică în domeniu amintite mai sus, pentru păstrarea integrității și autenticității monumentelor istorice, inclusiv prin conservarea elementelor de peisaj cultural asociate acestora. Totodată, Comisia Națională „Limes” cere autorităților competente adoptarea unor măsuri urgente pentru remedierea situațiilor constatate și prevenirea unor noi situații de acest fel.
Putem fi de acord că inițiativele autorităților județene și locale de punere în valoare a monumentelor istorice trebuie să fie salutate, atât din perspectiva înțelegerii responsabilității pe care deținătorii legali o au față de protejarea lor, dar și pentru deprinderea procedurilor care respectă circuitul de avizare prin comisiile de specialitate ale Ministerului Culturii. Cu toate acestea, punerea în operă a numeroase astfel de proiecte, printre care și cel care face obiectul acestei declarații, este defectuoasă.
Cerem cu fermitate administratorilor monumentelor istorice să acorde o atenție specială problematicii în cauză, după cum o impune și statutul acestora, detașându-se și delimitându-se astfel de tentația de a transforma vestigii autentice ale trecutului în parcuri de distracție cu inserții „kitsch”. Printr-o atitudine responsabilă și prin respectarea în viitor a standardelor de bună practică și a legislației naționale și internaționale, atunci când se elaborează și se susțin studii și proiecte de punere în valoare a siturilor, vom spori considerabil șansele ca rezultatele punerii în operă să contribuie în mod real pentru o dezvoltare durabilă, benefică deopotrivă publicului larg și turismului, comunităților locale, întrunind respectul și susținerea comunității academice.
Atragem atenția cu toată convingerea asupra faptului că prin includerea în cadrul The Frontiers of the Roman Empire, sit UNESCO înscris în Lista Patrimoniului Mondial, cel mai extins monument arheologic din Europa, acestor situri antice situate de-a lungul frontierei romane a provinciei Dacia li se va recunoaște valoarea excepțională la nivel internațional. Astfel, este imperios necesar să fie luate toate măsurile care se impun, ca prin practici curente de restaurare și punere în valoare, aceste monumente să nu fie reduse în viitor la locuri de divertisment de importanță locală, lipsite de originalitate și individualitate.
Comisia Națională „Limes” va face cunoscut în viitorul apropiat punctul său de vedere privitor la alte situri monitorizate din cuprinsul frontierei romane din România.
29.09.2016
Comisia Națională „Limes”
Felix Marcu
Ovidiu Țentea
Alexandru Popa
Sorin Nemeti
Szilamér Pánczél
Ioan Carol Opriș
Coriolan Opreanu
Sorin Cociș
Florian Matei-Popescu
Luând în considerare reacțiile și dezbaterile publice generate de recentele declarații ale Comisiei Naționale LIMES, care au ca subiect aducerea în atenția opiniei publice și a specialiștilor a situației restaurării unor fortificații antice, Ministerul Culturii aduce următoarele precizări:
În cazul cetății Capidava, Ministerul Culturii va proceda la reanalizarea documentațiilor pe baza cărora a fost avizat proiectul de restaurare în cadrul comisiilor de specialitate, precum și modul în care au fost respectate și îndeplinite de către proiectant și de către constructor condițiile cuprinse în avizele de specialitate.
Ministerul Culturii va urmări cu atenție orice semnalări publice ale unor situații similare.
Ministerul Culturii va iniția sub egida sa un dialog între diversele categorii de specialiști privind principiile restaurării siturilor arheologice și modul în care acestea sunt materializate de către specialiști, două subiecte care au fost trecute cu vederea în ultimii ani.
Detalii privitoare la asumarea tuturor acestor demersuri ale Ministerului Culturii vor fi prezentate într-o declarație privind starea restaurării siturilor arheologice și principiile care trebuie respectate în acest sens.
Sperăm că toate aceste demersuri vor duce la o mai bună practică de restaurare a monumentelor antice.

http://www.cultura.ro/precizari-privind-restaurarea-siturilor-arheologice-comisia-nationala-limes
Recent, în data de 1 octombrie 2016, o parte a membrilor Comisiei Naționale LIMES a efectuat o vizită în teren pentru monitorizarea situației cetății Capidava, localizată pe limesul dunărean al Moesiei Inferior, monumentul făcând subiectul unui proiect de restaurare dedicat. Cu acest prilej, am constatat cu deosebită îngrijorare că – din păcate – în cadrul acestui sit arheologic prioritar, clasat monument istoric de categorie „A”, unde au fost efectuate în anul 2015 lucrări importante în vederea conservării, restaurării și punerii în valoare a vestigiilor antice, în sensul integrării în circuite turistice, respectivele intervenții au afectat semnificativ cetatea Capidava.
La Capidava, Consiliul Județean Constanța a desfășurat în ultimii 2 ani – în calitate de beneficiar – un proiect cu fonduri europene, intitulat „Restaurarea, consolidarea, protecția, conservarea și punerea în valoare a sitului arheologic cetatea Capidava”. Proiectul este parte a Programului Operațional Regional 2007–2013, Axa prioritara 5, Domeniul major de intervenție 5.1. Valoarea investiției atinge 74 milioane RON (echivalentul a cca. 16 milioane de EURO). Inițial, proiectul a avut ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2015, dar între timp – datorită unor disfuncționalități semnificative de ordin administrativ, care fac subiectul unei anchete DNA în curs de derulare – a fost declarat nefuncțional, urmând ca restul de lucrări neexecutate să se efectueze până la data limită de 31 decembrie 2017, din fonduri proprii ale Consiliului Județean Constanța. Membrii Comisiei Naționale LIMES care au vizitat situl în urmă cu câteva zile au fost însoțiți de către conf. univ. dr. Ioan Carol Opriș, responsabil științific al sitului și totodată membru al comisiei menționate.

Situația actuală a monumentului este deosebit de gravă. Astfel, ceea ce se găsește la fața locului în șantierul abandonat de peste 10 luni, în absența unui constructor care să finalizeze proiectul, este o reconstrucție perimetrală a cetății, cu intrări sub arcadă de cărămidă în turnuri, cu zone în care, peste structura originală preexistentă începerii lucrărilor în 2015, s-a ajuns până la dublarea înălțimii păstrate a curtinelor. Consecință directă a modului în care s-a proiectat, avizat și executat intervenția asupra zidurilor, turnurilor și a celor două porți (principală și secundară – poternă), cetatea, în forma sa actuală, nu mai corespunde criteriilor de autenticitate și integritate definite de UNESCO pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial (UNESCO World Heritage List), fapt care poate afecta includerea sitului pe listele tentative naționale în cadrul Programului Național Limes.
În prezent, la Capidava poate fi văzută reconstrucția cetății zidite în a doua jumătate a secolului al III-lea p. Chr. Ea se distinge prin masivitate și volum, dar nu mai conferă lizibilitate fazelor istorice care însoțesc monumentul până în sec. XI p. Chr., când fortificația este definitiv abandonată. Aceste faze istorice nu au fost evidențiate în mod concret la punerea în operă. Pe cale de consecință, o mare parte a informației istorice a fost astfel pierdută definitiv, în ciuda faptului că un proiect de restaurare de o asemenea amploare ar fi trebuit să țină cont de acest aspect esențial.
Calitatea lucrărilor este în mai multe locuri cel puțin discutabilă, mai ales în cazul turnurilor, unde s-au montat paramente în tehnica opus quadratum. Pe alocuri, aceeași tehnică este folosită și la zidul de incintă, fiind încă vizibilă umplutura dintre paramente, din piatră de carieră și ciment, diferită față de tehnica de construcție originală. Mai mult, în această umplutură, dar și în miezul original al zidului a fost înfipt „fier-beton”, afectând serios și structura originală. Multe dintre blocurile de calcar au rămas cu suprafața lisă, exact așa cum au fost așezate în grabă de constructor. Pietrele de colț la turnurile patrulatere au îmbinări decupate în cele mai nepotrivite feluri, iar pe laturi sunt vizibile suficiente ștraifuri înguste de piatră cu care s-a încercat egalizarea asizei.

Obiectivul care se îndepărtează cel mai mult de limitele acceptabile ale restaurării este portul antic al cetății. Monument unic în peisajul limesului roman dunărean din Dobrogea, acesta este în prezent doar un zid lipsit de expresivitate, de o înălțime neverosimilă pentru ceea ce ar fi trebuit să exprime prin funcția curentă: o instalație joasă, „la apă”, scăldată de apele fluviului. Piatra aleasă este de mai multe dimensiuni și sortimente, iar punerea în operă neatentă; pe fața dinspre Dunăre nu se mai văd la bază asizele zidăriei antice și nici nu apare marcată intervenția pe toată lungimea instalației portuare. Reconstituirile au fost realizate fără să existe o documentație științifică de bază, de aceea și decalajul cronologic dintre diferitele structuri restaurate nu este clar.
Prin amploarea și complexitatea intervenției, cât și prin cuantumul financiar, proiectul de restaurare a cetății antice Capidava este cel mai mare proiect public desfășurat în ultimele decenii asupra unui monument antic din România. Cu toate acestea, proiectul nu a fost în niciun fel popularizat și supus – de către autorii săi– dezbaterilor de specialitate și celor publice, firești în asemenea situații. Nu au fost consultați nici responsabilii științifici ai sitului arheologic. În continuare, de la aceștia se așteaptă prezentarea pentru publicul larg a ideilor, problemelor întâmpinate și soluțiilor găsite, măcar în forma cea mai practică și accesibilă oferită de mediul virtual.
Acest proiect de restaurare a cetății antice Capidava avea toate premisele să devină un model pentru alte demersuri similare. Din păcate, astăzi – prin modul în care a fost pus în operă în variile sale etape – el constituie un studiu de caz pentru specialiștii în domeniu, pentru a preveni în viitor intervenții care au ca rezultat – în ciuda declarațiilor sau intențiilor – denaturări accentuate ale semnificației și contextului unor monumente istorice de primă importanță. Credem că situația în care se află situl arheologic Capidavatrebuie să determine o reflecție profundă pentru specialiștii în domeniu, inclusiv referitor la modul de acțiune al comisiilor de specialitate de pe lângă Ministerul Culturii, în ceea ce privește conservarea integrată și dialogul între diversele categorii profesionale (arheologi, istorici, arhitecți, restauratori, constructori) cu expertiză în domeniu, deopotrivă cu revizuirea modalităților de avizare, de punere în operă și control al proiectelor de acest fel.
În aceste condiții, Comisia Națională LIMES va continua și aprofunda procesul de monitorizare a siturilor din cadrul Frontierei Imperiului Roman și a vestigiilor antice păstrate pe teritoriul actual al României, subliniind încă o dată necesitatea respectării reglementărilor și standardelor de bună practică în domeniu, pentru păstrarea integrității și a autenticității monumentelor istorice, inclusiv prin conservarea elementelor de peisaj cultural asociate acestora. Totodată, Comisia Națională LIMES cere autorităților competente luarea unor măsuri urgente pentru remedierea stării de lucruri constatate în cazul cetății Capidava și prevenirea unor situații de acest fel.
Comisia Națională LIMES
Felix Marcu
Ovidiu Țentea
Alexandru Popa
Sorin Nemeti
Szilamér Pánczél
Ioan C. Opriș
Coriolan Opreanu
Sorin Cociș
Florian Matei-Popescu
Colocviul național LIMES FORUM V se va desfășura la București, în perioada 16–18 decembrie 2016.
Evenimentul este organizat de către Ministerul Culturii, Muzeul Național de Istorie a României, Comisia Națională LIMES și Antiquitas.
Acest eveniment prilejuiește reunirea anuală a specialiștilor din domeniul frontierelor romane din România care se desfășoară în cadrul Programului Național LIMES.
În deschiderea colocviului, vineri 16 decembrie 2016, începând cu orele 15.00, va fi lansat volumul intitulat Arheologia azi, în România, semnat de prof. dr. Mihai Bărbulescu, membru corespondent al Academiei Române, fost președinte al Comisiei Naționale de Arheologie. Evenimentul va avea loc la sediul Ministerului Culturii, Bulevardul Unirii nr. 22, sala 315.
Volumul Arheologia azi, în România este o apariție editorială aparte pentru România, prin tematica abordată și conținutul său. Cartea se adresează deopotrivă specialiștilor, dar și publicului larg, fiind o nouă contribuție memorialistică la istoria arheologiei din România, dar și un demers foarte necesar în sensul arheologiei publice, o direcție încă puțin explorată în țara noastră.
Pentru participarea reprezentanților mass-media, vă rugăm să confirmați înscrierea Dvs. la adresa de e-mail: limes.forum2016@gmail.com. Accesul la eveniment, în sediul Ministerului Culturii se va face pe baza listei de înscriere și prezentarea legitimației de presă.
Lucrările colocviului se vor desfășura după cum urmează: vineri – 16 decembrie (orele 15–19 la sediul Ministerului Culturii) și sâmbătă – 17 decembrie (orele 9.30–19.00 la Rin Central Hotel, str. Traian, nr. 55). Duminică – 18 decembrie va fi organizată pentru participanții la colocviu o excursie documentară la castrul și băile romane de la Mălăiești (jud. Prahova). Programul detaliat al lucrărilor colocviului este atașat acestui comunicat.
Programul național LIMES are ca scop principal documentarea monumentelor care compun granița romană de pe teritoriul României și a fost inițiat în anul 2014 sub egida Ministerului Culturii. Finanțarea propriu-zisă a acestui program de către ministerul amintit a început în anul 2016. Până în prezent au fost cartate (conform unui standard minimal de date) peste 350 de monumente, fiind stabilite justificările cu privire la criteriile de autenticitate și integritate pentru fiecare sit în parte. Marea lor majoritate sunt propuse pentru lista indicativă națională UNESCO. În perioada următoare urmează să fie realizată o documentare mai amănunțită în vederea stabilirii regimurilor de proprietate și a zonelor de protecție.
Înscrierea frontierei romane din diferitele țări europene (Marea Britanie, Olanda, Germania, Austria, Ungaria, Serbia, Bulgaria) pe care le străbate a fost un obiectiv comun, fiind desemnat în lista UNESCO, în 2005, un monument trans-național denumit Frontiers of the Roman Empire (FRE). Ca parte integrantă a sistemului general defensiv al Imperiului Roman, limesul dacic are o valoare culturală extraordinară. Sectorul de limes al Daciei este cel mai lung din Europa, însumând peste 1000 km, fiind totodată și cel mai complex. Frontiera Dunării (Ripa Danuvii) are pe teritoriul României cel mai mare interval cronologic de utilizare din întregul Limes roman din Europa, fiind în același timp și cel mai lung sector de pe cursul fluviului care traversează teritoriul unui stat - 1,075 km, din care aproximativ 700 km sunt sectoare comune cu Bulgaria și Serbia.
Date de contact: e-mail: limes.forum2016@gmail.com / mobil: 0745 231 563 (Ovidiu Țentea)
http://www.cultura.ro/comunicat-de-presa-colocviul-national-limes-forum-v
În contextul formulării noilor propuneri pentru lista indicativă națională, iar mai apoi pentru Lista Patrimoniului Mondial, membrii Comisiei Naționale LIMES, care are rolul de a monitoriza siturile arheologice constituente ale Frontierei Imperiului Roman – vestigii situate pe teritoriul actual al României, au continuat vizitele în teren, acestea fiind efectuate preponderent acolo unde au avut loc, recent, lucrări de restaurare sau conservare asupra acestor monumente arheologice antice. Aceste deplasări sunt necesare pentru stabilirea prin observație directă a gradului de integritate și autenticitate referitor la siturile componente ale graniței romane de pe teritoriul actual al României, condiții esențiale pentru includerea pe lista tentativă UNESCO.
Siturile romane de la Alba Iulia (Apulum), cuprinzând mai multe așezări civile și o fortificație construită și ocupată de legiunea a XIII-a Gemina, reprezintă cele mai importante vestigii arheologice ale fostei provincii romane Dacia, făcând parte probabil din sistemul graniței romane de vest, situate pe drumul imperial care străbătea provincia de la Sud la Nord.
Referirile din prezentul document vizează starea actuală a monumentelor arheologice vizibile, restaurate sau conservate, ale castrului legionar.
În contextul dat, lucrările de restaurare/conservare au avut în vedere următoarele obiective antice: una din porțile castrului (porta principalis dextra), o mică porțiune din drumul principal al fortificației (via principalis), împreună cu câteva structuri aferente și o parte din clădirea comandamentului (principia).

Structura originară a monumentelor pare să nu fie afectată, însă nivelul de la care au fost reconstituite zidurile romane nu este reprezentat unitar, astfel că în cazul construcțiilor situate în vecinătatea traseului drumului roman, acesta este reprezentat diferit față de tronsoanele din zona porții și a clădirii comandamentului. De asemenea, zidurile sunt reconstituite în chip variat, la ultimele două obiective utilizându-se blocuri de piatră buciardată, fapt care nu are suport științific. Așadar, sunt necesare explicații sau diferențieri clare ale structurilor originale (antice) de cele moderne.
Deși fac parte din același complex (castrul legionar) și din sistemul frontierei Imperiului Roman, reconstituirile nu reflectă omogenitatea și integritatea monumentelor reprezentate, element esențial pentru design-ul urban și organizarea spațială a sitului antic, astfel încât să poată fi încadrate în criteriul nr. II al UNESCO stabilit pentru FRE (Frontiers of the Roman Empire).
În zona drumului sunt refăcute zidurile unor structuri diferite, poate chiar din faze distincte, dar fără explicații clare. Ziduri de susținere sunt construite în aceeași tehnică cu zidurile romane refăcute. Pe de altă parte, șapa de ciment (cu var) de protecție a zidurilor din zona drumului este diferită față de materialul utilizat la protejarea zidurilor din celelalte zone.
Intrarea prin poarta castrului se făcea prin două culoare, fiind reconstituite parțial două arcade, din nou într-o tehnică de construcție diferită față de cea originală, aspect care nu este foarte problematic, însă trebuie explicat clar.
În zona clădirii comandamentului, intrarea laterală în basilica, situată în fața încăperilor acoperite cu o structura modernă, este nerealistă, fiind executată din nou fără suport științific. Statuile de bronz ale unor împărați romani, deși de bună calitate, se apropie mai mult de replici medievale. Or, nici poziția acestora nu reflectă realitatea arheologică, cu atât mai puțin pe cea istorică, ci dimpotrivă induc publicului o impresie nefundamentată pe argumente științifice, chiar dacă poate fi înțeles până la un punct scopul educativ pentru care acestea vor fi fost amplasate. Mai mult, planul reconstituit al încăperii stindardelor (aedes) este neobișnuit. Dacă aceasta este realitatea arheologică, atunci avem de-a face cu o excepție notabilă, structura fiind cu atât mai valoroasă. Detaliul în cauză ar fi trebuit explicat.
Lapidariul roman organizat în aer liber, în fața încăperilor acoperite de structura modernă, este impresionant prin valoarea științifică a materialului epigrafic. Tocmai de aceea atragem atenția că piesele sunt supuse în prezentunui proces accentuat de degradare din cauza schimbărilor climatice și prin urmare este recomandabilă protejarea cât mai urgentă a acestora (preferabil într-un spațiu închis) sau expunerea unor replici.
Sugerăm în continuare ca pentru viitoarele proiecte de punere în valoare a monumentelor să fie implicați în mod nemijlocit specialiștii în domeniu, arheologii experți cu specializare pentru arheologie clasică (fortificații romane), în primul rând cei ai Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, ținându-se cont de standardele internaționale privind restaurarea, conservarea și punerea în valoare a monumentelor, adoptate și de România.

O situație similară a fost sesizată și la Drobeta-Turnu Severin, unde a funcționat un castru auxiliar încă din timpul războaielor dacice, menit să supravegheze și să apăre podul peste Dunăre construit de împăratul Traian. Castrul a continuat să funcționeze și în epoca romană târzie (secolele IV–VI p. Chr.).
Începând cu anul 2010, la Drobeta-Turnu Severin a fost implementat proiectul: Reabilitarea Complexului Muzeul Regiunii Porților de Fier și valorificarea lui ca produsturistic. Conform informațiilor apărute în presa locală în anul 2015: (...) „În acest moment se lucrează la Castrul Roman (realizat în proporție de 60 la sută), pavilionul anexă (realizat 50 la sută), termele romane (realizat 80 la sută), zid sprijin cale ferată (50 la sută), turn medieval (70 la sută), clădirea muzeului (corp B realizat 90 la sută și Corp A realizat 70 la sută)” (...)
(sursa datelor:http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/lucrarile-reabilitare-fonduri-europene-muzeul-regiunii-portilor-fier-realizate-procent-65-suta-1_554b8358cfbe376e35f37cb0/index.html; http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/proiectul-reabilitare-muzeului-regiunii-portilor-fier-ramane-coada-peste-1_56af63515ab6550cb8586121/index.html).
Situația găsită la fața locului este departe de a fi însă mulțumitoare, chiar dacă lucrările sunt încă în curs, fără a se fi avansat foarte mult în cursul anului 2016 (mai ales în ceea ce privește reabilitarea clădirii propriu-zise a muzeului).
Înainte de a prezenta analiza preliminară a soluțiilor de restaurare alese pentru castrul roman în acest caz, amintim doar superficialitatea lucrărilor de pregătire a proiectului și, mai ales, lipsa unei evaluări de teren făcute în mod profesionist, care ar fi prevenit situația prin care proiectul construirii unui pavilion multifuncțional a fost amplasat într-o zonă din curtea muzeului doar aparent lipsită de monumente. Astfel, în momentul începerii lucrărilor de excavație mecanică pentru groapa de fundație a pavilionului multifuncțional amintit, în toamna anului 2010, după ce zona fusese descărcată de sarcină arheologică în urma unei cercetări superficiale, au fost descoperite structurile unui amfiteatru roman (sursa datelor: http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/fototurnu-severin-descoperire-arheologica-proportii-muzeul-portile-fier-amfiteatru-roman-circ-antic-constructie-feudala-1_50ae8a527c42d5a6639db360/index.html). Chiar dacă amplasamentul pavilionului multifuncțional a fost mutat, după revizuirea proiectului tehnic, lucrările amintite au afectat grav laturile de Est, Sud și Nord ale amfiteatrului, după cum a fost deja evidențiat prin cercetările arheologice sistematice efectuate sub egida Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, coordonate de prof. univ. dr. Constantin C. Petolescu și la care a participat și unul dintre membrii Comisiei Limes, CS II dr. Florian Matei-Popescu.
De asemenea, lucrările de conservare și restaurare a termelor romane, situate la Vest de amfiteatrul roman, s-au efectuat fără consultarea unor specialiști în arheologie și arhitectură romană, fapt care a condus la mutilarea palestrei prin montarea unor coloane care nu respectă criteriul de autenticitate și integritate a monumentelor antice, așa cum sunt acestea definite de UNESCO.
Revenind la castrul roman, amintim că nici aici cercetările arheologice prealabile nu au fost efectuate sub conducerea unui specialist în arheologie romană, excavându-se destul de mult în ceea ce se credea a fi doar depunere modernă, rezultată în urma săpăturilor efectuate în anii 1960–1980. Numai că astfel de săpături au fost efectuate și pe latura de Est a castrului, puțin cercetată în perioada menționată, și care ar fi necesitat o cercetare arheologică sistematică prealabilă. Cercetări arheologice de salvare s-au efectuat, din nousub coordonarea unui arheolog expert care nu este specialist în arheologia epocii romane, și la colțul de Nord-Vest al castrului, unde, după descărcarea de sarcină arheologică, a fost construită o clădire ce va avea rol de depozit al muzeului.
Soluțiile propriu-zise de restaurare a castrului roman nu respectă în opinia noastră criteriile de integritate și autenticitate, așa cum sunt acestea definite de UNESCO. Astfel, au fost restaurate, fără a marca diferențele, atât turnurile de colț interioare, care datează din epoca romană timpurie, precum și cele exterioare care datează din epoca romană târzie. Pentru publicul vizitator, dar și pentru specialistul mai puțin avizat, această soluție poate crea confuzii supărătoare. De asemenea, la colțul de Sud-Vest al fortificației, unde în epoca medievală a fost construit un turn, s-a decis ca acesta să fie restaurat până la un anumit nivel și să fie completat cu o structură de metal și termopan, urmând ca în interior să fie organizat, cel mai probabil, un punct de informare. Pe lângă senzația supărătoare de kitsch, monumentul medieval, așezat peste structurile antice, a fost astfel grav mutilat, situația actuală fiind aceea că ne aflăm în fața unei construcții moderne care nu se încadrează nicicum în peisajul general al monumentului.
La restaurarea curtinelor a fost folosită o piatră cu totul diferită de cea folosită în antichitate, nu a fost marcat în mod corespunzător nivelul antic și s-a folosit prea mult beton, inclusiv sub forma unor cofraje (mai ales pe latura de Nord a fortificației).
În interiorul fortificației, s-au făcut mai ales lucrări de consolidare a restaurărilor făcute în anii 1960–1980, fără a se pune la îndoială calitatea și relevanța acestora. Mai mult, în praetentura sinistra, structurile barăcilor restaurate în anii 1960–1980, și care mai păstrau pe alocuri părți din fundațiile de piatră originare, au fost scoase cu totul și refăcute pe același amplasament. Peste tot nu se mai pot decela nivelurile antice și mai ales nu au fost marcate în mod corespunzător structurile romane timpurii și cele romane târzii, fapt ce creează confuzie, deopotrivă vizitatorului avizat și chiar specialistului.
Sugerăm în continuare ca pentru viitoarele proiecte de punere în valoare a monumentelor romane de la Alba Iulia și Drobeta-Turnu Severin să fie consultați specialiștii în domeniu, arheologii experți (în primul rând cei ai Muzeului Național al Unirii Alba Iulia pentru cele de la Apulum, iar pentru cele de la Drobeta, având în vedere lipsa unor specialiști în arheologia epocii romane încadrați la Muzeul Regiunii Porților de Fier, a specialiștilor de la Bucureștiși Cluj-Napoca, după modelul echipei de cercetare de la amfiteatrul roman) ținându-se cont de standardele internaționale privind restaurarea, conservarea și punerea în valoare a monumentelor, adoptate și de România.
Mai multe imagini:
Comisia Națională LIMES
Felix Marcu
Ovidiu Țentea
Alexandru Popa
Sorin Nemeti
Szilamér Pánczél
Ștefan Bâlici
Ioan C. Opriș
Coriolan Opreanu
Sorin Cociș
Florian Matei-Popescu